Actriţa şi poeta Georgeta Tudor mărturiseşte că de trei luni trăieşte „rolul“ de bunică, pe care îl „interpretează“ împreună cu soţul ei, Tudor Gheorghe, alături de nepotul Tudor Gheorghe Constantin
Ion Jianu: „Doamna Georgeta Luchian-Tudor este, din foarte multe puncte de vedere, o Doamnă reală a Naţionalului craiovean“. Aşa v-a caracterizat Emil Boroghină, colegul dumneavoastră de facultate şi apoi de teatru...
Georgeta Luchian-Tudor: Cunosc cele scrise despre mine de Emil şi aş dori, înainte de a începe interviul propriu-zis, să fac o precizare. Toate actriţele sunt doamne. Şi cele de ieri, şi cele de azi. Eu iubesc şi preţuiesc toate actriţele...
I.J.: Aş vrea să vorbim despre actriţa, poeta, ziarista şi... bunica Georgeta Luchian-Tudor şi v-am pregătit nouă întrebări. Sunteţi de acord să răspundeţi chestionarului meu?
G.L.T.: Da. De acord. Numai să vedem cum putem să ne descurcăm cu spaţiul tipografic pentru toate răspunsurile! Căci doar răspunsul meu la prima dumneavoastră întrebare ar putea acoperi o pagină de ziar! Şi avem, slavă Domnului, nouă întrebări! Sunteţi curios ca toţi ziariştii, aşa-i?... Dar şi eu, probabil ca toţi invitaţii la dialog, voi răspunde selectiv.
I.J.: Înainte de a face teatru, aţi fost dansatoare (balerină) într-un ansamblu de cântece şi dansuri populare… Cu alte cuvinte, atunci când aţi dat admitere la teatru aveaţi deja activitate artistică, ca să zic aşa, iar emoţiile probabil că nu au fost la fel de intense ca la ceilalţi candidaţi? Greşesc?
G.L.T.: Da, greşiţi... Emoţia artistică nu se poate „contabiliza“ sau împărţi pe ani sau specializări în artă. Emoţia e individuală, dar şi colectivă, e ca o credinţă, ca o rugăciune, de aceea se şi spune „slujitor pe altarul artei“.
Încă de pe la 15 ani, deci încă din liceu, am trăit o mare parte din existenţa mea pe scenă. Pentru mine,