Ministrul israelian însărcinat cu lupta împotriva programului nuclear controversat al Iranului a solicitat sâmbătă comunităţii internaţionale să adopte „o poziţie mai fermă“ după eşecul în Kazahstan al ultimelor negocieri între Teheran şi marile puteri.
„Este timpul ca lumea să ia o poziţie mai fermă şi să spună iranienilor în termeni fără echivoc că mascarada negocierilor este pe cale să se încheie“, a declarat Yuval Steinitz, ministru al afacerilor strategice, într-un comunicat, citat de AFP. „Israelul a avertizat deja că iranienii se folosesc de rundele de negocieri pentru a câştiga timp şi a îmbogăţi în continuare uraniu până la stadiul de a obţine o armă nucleară“, a adăugat el.
„Fără o ameninţare concretă şi semnificativă, inclusiv un calendar scurt, clar şi definitiv, nu va fi posibilă desfiinţarea programului nuclear“ iranian, a avertizat ministrul israelian.
După două zile de discuţii intense în Kazahstan, ţările grupului 5 +1 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China - plus Germania) şi Iranul nu au avansat sâmbătă în negocierile asupra programului nuclear.
Catherine Ashton, reprezenta diplomaţiei europene care conduce negocierile pentru marile puteri, a recunoscut că nici măcar nu a fost un acord asupra unei întâlniri viitoare.
Puterile occidentale şi Israelul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte. ONU a sancţionat acest program.
În timp ce autorităţile israeliene ameninţă să lanseze un atac împotriva obiectivelor nucleare iraniene, preşedintele american Barack Obama a estimat în martie la „mai puţin de un an“ timpul de care are nevoie Iranul să se doteze cu arma nucleară, precizând că el „evident“ că nu vrea să aştepte „ul