După ce a fost reconfirmat în funcția de președinte al PDL în urmă cu două săptămâni, Vasile Blaga și-a asigurat ieri un Birou Permanent format aproape exclusiv din oamenii săi. În ciuda rezultatului foarte slab obținut de partid la alegerile parlamentare, structura de conducere a partidului a rămas la fel cu cea de dinainte de alegeri. Mai exact, peste 90% din Biroul Permanent a fost reconfirmat în funcții. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
1 /.
De cealaltă parte, contracandidatele lui Vasile Blaga la șefia partidului, Elena Udrea și Monica Macovei nu au candidat pentru nicio funcție în conducerea partidului, iar moțiunile lor nu sunt reprezentate în conducerea partidului. Practic, ca urmare a votului delegaților la Consiliul Național de Coordonare, Blaga își asumă integral conducerea PDL și răspunderea pentru rezultatele viitoare ale partidului.
Obiectivele PDL
Potrivit propriilor declarații, echipa lui Vasile Blaga și-a asumat următoarele obiective pentru perioada următoare:
1. Stoparea dezertărilor din partid. Începute odată cu plecarea prim-vicepreședintelui PDL, Mihai Stănișoară, un apropiat al lui Vasile Blaga la PNL, dezertările din PDL au continuat și după realegerea lui Blaga în funcție. Astfel, doar la 4 zile după convenția partidului, peste 70 de aleși locali democrat-liberali din Mehedinți și-au anunțat înscrierea în PNL. În plus, doar zilele trecute, și președintele PDL Gorj, filială care l-a susținut tot pe Vasile Blaga în cursa pentru șefia partidului, Ion Cupă s-a înscris în PNL.
2. Găsirea unui candidat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 care să intre în turul II.
3. Obținerea unui scor de peste 25% la alegerile europarlamentare din vara lui 2014, obiectiv formulat de vicepreședintele PDL Romeo Raicu.
Biroul Permanent, format din perdanții alegerilor locale și parlamentare
În c