Mă număr printre cei care cred că memoriile lăsate de Annie Bentoiu – Timpul ce ni s-a dat. Memorii, vol. I (1944-1946) și II (1947-1959), Humanitas, Bucureşti, 2011 – sunt printre cele mai bune scrise în România despre anii ’40-’50 de pe poziții liberale. Multe din episoadele importante ale celor două decenii care au răvășit țara au fost trăite direct de autoare și au fost reflectate cu o impresionantă forță analitică în această carte insuficient exploatată istoriografic până acum. Voi mai scrie despre Timpul ce ni s-a dat și destinul familiei Bentoiu sub comunism.
Până atunci, iată un episod povestit de autoare. În familia lui Annie Bentoiu, familie tipică pentru clasa de mijloc interbelică, au început să apară probleme serioase odată cu venirea la putere a comuniștilor. Cele mai importante erau cele de „dosar”: tatăl lui Annie, Constantin Deculescu, deținuse funcții de rang mediu în PNȚ și în Guvern, iar socrul, Aurelian Bentoiu, avocat și liberal cunoscut, fost subsecretar de stat și ministru al Justiției, fusese arestat din 1948. Schimbările rapide de după 1944 au fost stupefiante și dureroase, schimbând radical modul de viață al întregii familii. Ceea ce era sursă de prestigiu social înainte – cariere profesionale spectaculoase, parcursuri politice onorabile, afaceri temeinice – s-a transformat în vinovăție odată cu răsturnarea revoluționară a sistemului de valori.
Pentru Annie Bentoiu au început să apară probleme cu banii, iar stabilizarea din 1947 a înrăutățit lucrurile. Și ea și soțul, compozitorul Pascal Bentoiu, și-au căutat îndelung loc de muncă, fără succes, fiind respinși de mai multe ori pe motiv de dosar. Iar „cine nu era «încadrat» nu avea nici un drept, nici cartelă, nici lemne, nici chiar locuință” (vol. II, p. 398). La un moment dat, când Annie a avut naivitatea să încerce să obțină un post de dactilografă la „România Liberă”, i s-a
