Potrivit unor sondaje realizate la Satu Mare şi Negreşti-Oaş
Adrian Ştef este cel mai popular dintre liderii judeţului, primarul Dorel Coica a ratat startul în competiţia pentru popularitate, situându-se sub primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, iar în USL, PSD cântăreşte mai greu decât PNL. Acestea sunt rezultatele a două sondaje de opinie comandate de PSD, ale căror rezultate au fost date publicităţii ieri, în cadrul primei conferinţe de presă susţinută de senatorul Valer marian la cabinetul parlamentar din Negreşti-Oaş. Alături de Marian, la conferinţa de presă s-a aflat şi primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca.
Sondaj în oglindă, Satu Mare şi Negreşti-Oaş
Sondajele au fost realizate în perioada 20 – 24 martie, în Negreşti-Oaş şi în municipiul Satu Mare. Intervievaţii au fost interogaţi cu privire la notorietatea, încrederea şi starea de mulţumire faţă de principalii aleşi locali – primari, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, respectiv parlamentari. Sondajul a abordat şi teme precum votul politic actual pentru Parlament, dar şi problema regionalizării. Sondajul a fost realizat de o firmă din Bucureşti, aceeaşi contractată de OJ a PSD la alegerile locale. “Firma ne-a fost de un real folos în campania electorală, ne-au acordat consultanţă şi la Negreşti-Oaş, unde Aurelia Fedorca avea deja schiţat un program electoral şi avea pregătite discursuri pe principalele teme, dar ne-a ajutat în mod deosebit în municipiul Satu Mare, unde candidatul nostru nu avea nici program, nici discurs”, a afirmat senatorul. Acesta a ţinut să reamintească faptul că în vreme ce organizaţia Negreşti-Oaş şi-a plătit partea de consultanţă pentru alegeri, partea pentru municipiul Satu Mare a fost achitată de Organizaţia Judeţeană a PSD.
Aurelia Fedorca, în creştere de popularitate
Întrebaţi cu cine ar vota dacă dumini