Elevii claselor gimnaziale au pornit la drum conduşi de genericul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Şi cred că au reuşit. Folosind metoda paşilor… mărunţi, au izbutit să deschidă uşile câtorva femei aflate la anii senectuţii, cu părul nins de trecerea vremii şi fără ajutor.

Le-au trecut pragul. Schimbul de cuvinte cu greu poate fi tradus… în cuvinte. Petreha (adică a lui Petre), în straie străvechi, de la mama ei, cu andreaua în mână, ne-a încântat cu un cânt în limba huţulă. La cei 89 de ani a impresionat şi a copleşit copiii prin forţa cuvântului şi puterea cântului. Îi merge bine vorba, dar, la vârsta ei, nici mâna nu-i stă. Îi alunecă cu uşurinţă pe unealta… împrumutată de la străbuni. Are haz.

Doamna Reveca Danilaşciuc, născută prin 1921, refugiată din imperiul sovietic, a povestit multe. A trecut, voiam a spune…, prin toate furcile caudine. A rămas singură de multă vreme şi îşi duce zilele în credinţă şi rugăciune. De stai la sfat cu ea intri într-o lume aparte, plină de pioşenie şi învăţăminte. Bine sună o vorbă: dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi! Unii n-au şcoală, n-au diplome, dar au o şcoală a vieţii, ceea ce ni se pare extraordinar! Să n-ai şcoală, dar să ai carte! Îşi deapănă amintirile. I-a sfătuit pe copii „să fie cuminţi, ascultători, harnici şi să se roage Bunului Dumnezeu!”

Irina, născută în urmă cu 90 de primăveri, ne-a deschis toate uşile sufletului. „Am bucurie că aţi venit. Să trăiţi mulţi ani pe pământ şi în pace. Eu, de zece ani n-am mai coborât în sat. Nu mai pot. Mă dor picioarele. Mulţumesc din toată inima mea!” Într-un grai blând şi duios ne-a rostit Tatăl Nostru. Ne-a lăsat fără grai! Am admirat interioarele, pereţii fiind împodobiţi cu piese (covoare şi carpete) ieşite din mâinile lor, mobilier confecţionat de meşterii locului. Sperăm că am slobozit în inimi o undă de bucurie. Măcar pentru o clipă. Şi dacă socoţ