Obiectele tip Galle sau sticlăria de Murano există peste tot. Care e diferența între obiectul decorativ cu valoare artistică și obiectul decorativ de prost gust?
Trăim într-o lume contemporană cu kitsch-ul, o lume în care autenticul şi falsul se confundă, iar bunul gust se întâlneşte adesea cu prostul gust. Dar ce anume este kitsch- ul? „Negare a autenticului şi opusul simplităţii”, aceasta ar fi definiţia lui, spune Carmen Tănăsoiu, expert în artă decorativă şi muzeograf şi conservator în cadrul Secţiei de Artă Medievală Românească a Muzeului Naţional de Artă al României, citându-l pe Abraham Moles. Ce înseamnă kitsch? Cuvântul a apărut prin 1860, la Munchen, povesteşte Carmen Tănăsoiu şi unul dintre sensurile lui este „a modifica mobilierul pentru a-l face să pară mai vechi”.
Impostura estetică
„Kitsch-ul nu este un stil, precum goticul sau barocul, ci mai curând un anti-stil sau, mai bine, o lipsă de stil, un mod de a fi. Indiferent că această lipsă de stil se referă la inadecvarea calităţii materialului, a culorii sau la întregul concept al obiectului respectiv, ori la realizarea lui. Kitsch-ul sfidează valorile culturale majore, este definit ca o impostură estetică”, mai explică ea.
Şi, de asemenea, vorbim de kitsch atunci când un produs artistic este imitat şi devine produs de serie. Prin definiţie, explică expertul, obiectul de serie pierde valoarea artistică. Posibile exemple ar fi, aşa cum spune Carmen Tănăsoiu, sticlăria de Murano, care a ajuns să fie fabricată şi în România... sau dantelăria de Burano.
Între facil şi sentimental
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, kitsch- ul era perceput ca un decorativism opulent, o artă a ostentaţiei, o frumuseţe inautentică , era perioada clasică a kitsch-ului, în strânsă legătură cu o anumită „artă de a trăi“ şi o aglomerare a spaţiilor cu diverse stiluri şi obiecte –