(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 82, martie 2013) Dispariţia serviciului Google Reader, la 1 iulie 2013, nu va lăsa un gol în vieţile noastre, aşa cum s-ar fi crezut, dar ne spune multe despre ritmul lumii digitale şi în ce relaţie ne aflăm cu "suveranii" ei. Google Reader nu era o aplicaţie online pentru citit cărţi, ci fluxuri RSS, fluxuri care vin de la acele website-uri la care eşti abonat (prin această metodă). A fost unul dintre primele servicii de o importanţă majoră în constituirea noului mod de utilizare a informaţiei online. Odată cu acest serviciu, s-a creat legătura dintre emiţătorii de informaţie şi receptorii ei pe o platformă comună, de lucru, a primitorului. Trecerea între serviciul de corespondenţă şi cel de urmărire a fluxului informaţional era la îndemînă, era o soluţie integrată şi la fel de portabilă. Dar suveranul Google nu are chef să-şi piardă banii cu utilizatorii experimentaţi (pentru că, în fond, sînt mai puţini cei care-şi selectează prin fluxuri RSS web-ul lor decît cei care se lasă pierduţi în bulgărele informaţional) şi preferă să se concentreze pe serviciile monetizabile, din care poate extrage mai multe date personale, deci mai multe oportunităţi de profilare. Serviciul Google Reader avea utilizatori, dar prea puţini. Şi într-o lume a falsei gratuităţi (cum e Internetul corporatizat, nu Wikipedia), ceea ce nu strînge destul de mulţi "clienţi" nu poate fi susţinut. E o lecţie cu mai multe învăţăminte. Răspunsul disperat a fost cel al petiţiei online care a strîns extrem de repede 100.000 de semnături pentru a conserva serviciul. Marele gigant va zîmbi cu îngăduinţă şi nu va face nimic. Răspunsul pragmatic e să căutăm o scăpare. Salvaţi RSS-ul! Feedly este pregătit să preia tot ce făcea Google Reader, ba chiar mai mult decît atît. Pe baza unui algoritm nu foarte complicat (plus o mînă de curatori) ştie să recomande şi alte surse de