Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Geoană: "Sunt probabil cel mai potrivit om pentru a deveni președintele României"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Senatorul PSD Mircea Geoană este de părere că este cel mai potrivit om pentru a fi ales în funcția de președinte al României. Geoană pare însă că s-a consolat cu ideea că cel puțin la nivel oficial, Crin Antonescu este candidatul oficial al PSD pentru Cotroceni, spunând că această realitate politică trebuie respectată.

"Anul 2013 trebuie să fie un an în care nu avem nevoie de tensiuni în USL. Sunt convins că, din punct de vedere al ceea ce ştiu şi pot să fac, sunt probabil cel mai potrivit om să fie preşedintele României. Din punct de vedere al partidului din care fac parte şi l-am condus, avem un candidat oficial în persoana lui Crin Antonescu şi atâta vreme cât eu spun că în 2013 în congelator cu tensiunile din USL, nu o să fiu eu cel care să arunc în aer o înţelegere politică cu liberali", a spus Mircea Geoană la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro Tv.

Senatorul PSD a mai afirmat că oricât de mult și-ar dori și el, și Sorin Oprescu să mai candideze la alegerile prezidențiale, realitatea politică spune altceva.

"Azi, din punct de vedere politic, şi pentru 2013, USL are un candidat, PSD are un congres în care a stabilit că avem un candidat, preşedintele Victor Ponta susţine acest candidat. Oricât de mult ne-am dori eu, sau Sorin Oprescu, să ajungem în poziţia pe care cred că eu unul am şi câştigat-o în 2009, nu pot să nu constat că există o realitate politică pe care trebuie să o respectăm", se consolează Geoană.

CITIȚI ȘI: Sondaj: Victor Ponta e „omul negru” în USLVictor Ponta despre propunerile de procurori: Nu cred că cineva e mulţumit, mi-am asumat să sparg acest monopol

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 30 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 25 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 50 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 4 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°