Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galacticele au pierdut manşa tur din semifinalele Ligii Campionilor

Publicat in Curierul de Valcea, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

• Oltchim – Gyor 22-24 (10-14 la pauză) • numele formaţiei care se va califica în marea finală se decide însă joi, la Veszprem

Într-o atmosferă de vis creată de cei peste 5.200 de suporteri prezenţi în Sala Polivalentă din Capitală, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au clacat în faţa principalei favorite la câştigarea Ligii Campionilor în acest sezon, campioana Ungariei, Audi ETO Gyor. Maghiarele au început mult mai motivate jocul şi au luat un avans de trei goluri încă din startul întâlnirii, Bulatovic fiind prima chimistă care a marcat în poarta adversarelor, abia în minutul 8. Evoluţia inexplicabil de slabă a sportivelor pregătite de Jakob Vestergaard a continuat pe parcursul primei reprize, iar unguroaicele au ajuns să deţină un avantaj de-a dreptul năucitor în minutul 24, de 7 goluri diferenţă (6-13). Adriana Nechita a avut câteva sclipiri în finalul primul act, marcând o „dublă” şi, împreună cu reuşita Adinei Meiroşu, a contribuit la relansarea partidei, Gyor-ul intrând la cabine cu un avantaj de numai patru goluri (scor 10-14). Deşi au început modest şi în debutul reprizei secunde, galacticele şi-au amintit de aceeaşi repriză secundă excelentă reuşită anul trecut (în faţa aceleiaşi formaţii, tot în semifinalele Ligii) şi au început anevoiosul proces de recuperare a punctelor pierdute în prima parte. Bulatovic a fost cea mai importantă marcatoare în ultimele 30 de minute şi a „tras” efectiv echipa după ea, iar Oltchimul s-a apropiat, cu câteva minute înaintea ultimului gong, la numai un gol diferenţă (22-23, minutul 58). Finalul este a fost însă unul de coşmar pentru vâlcence, ele ratând trei posibilităţi de a egala situaţia de pe tabelă. Maghiarele au taxat lipsa de viziune pe care chimistele au manifestat-o în faza ofensivă, iar Szepesi a stabilit scorul final, 24-22 în favoarea unguroaicelor. În pofida acestei înfrângeri, chiar dacă au pierdut

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 37 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 49 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 34 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°