Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ministrul Mediului, Rovana Plumb: "Nu putem da un termen limită pentru aprobarea proiectului Roşia Montană. Vrem desecretizarea licenţelor"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia că proiectul minier de la Roşia Montană, finanţat de compania canadiană Gabriel Resources, este analizat în continuare de Guvern, de toate ministerele implicate în luarea deciziei sub coordonarea Ministerului Marilor Proiecte.

Rovana Plumb a precizat că pentru a putea fi derulată exploatarea aurului la Roşia Montană trebuie să ţină cont de toate normele în ceea ce priveşte protecţia mediului. ”Pe acest palier sunt două probleme: garanţia financiara şi responsabilitatea de mediu. Este adevarat România are nevoie de investiţii, are nevoie de locuri de muncă, dar are nevoie de o exploatare şi valorificare raţională a resurselor. Până nu sunt îndeplinite aceste condiţii de respectare strictă a normelor nu putem să dam o limită, un termen în care vom da curs favorabil. Lucrăm în echipă cu toate celelalte ministere, urmând ca decizia să fie luată de către Guvern. Ca mediu, orice investiţie, inclusiv proiectul de la Roşia Montană, trebuie să răspundă normelor şi criteriilor stricte de mediu. În cazul proiectului trebuie să fie asigurată garanţia financiară în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de mediu şi responsabilitatea de mediu pentru acest proiect. Sunt două proceduri care fac parte din actele legislative europene transpuse în legislaţia naţională şi în această perioadă suntem în evaluare în ceea ce priveşte respectarea acestor norme legislative", a declarat Rovana Plumb, la Alba Iulia.

Guvernul vrea desecretizarea licenţei

În ceea ce priveşte desecretizarea licenţei de exploatare, Ministrul Mediului a precizat că Guvernul îşi menţine poziţia exprimată până acum. „Ne menţinem poziţia fermă de a desecretiza licenţele. Partea guvernamentală este de acord cu desecretizarea licenţelor, aşteptăm punctul de vedere al companiei. Am solicitat-o şi public. Cred că înainte de camp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 24 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 57 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°