Undeva, în vârf de munte, în satul Ineleţ, un cătun pierdut printre norii agăţaţi de crestele stâncoase, îşi duc zilele 47 de oameni, pentru care timpul are o altă dimensiune. Pentru ei, tineri sau bătrâni, singura legătură cu civilizaţia este o scară veche din lemn, frântă în patru bucăţi, înţepenită de zeci de ani în pliurile masivului. Undeva, în vârf de munte, în satul Ineleţ, un cătun pierdut printre norii agăţaţi de crestele stâncoase, îşi duc zilele 47 de oameni, pentru care timpul are o altă dimensiune. Pentru ei, tineri sau bătrâni, singura legătură cu civilizaţia este o scară veche din lemn, frântă în patru bucăţi, înţepenită de zeci de ani în pliurile masivului.

Între viaţa clocotitoare de la oraş şi lumea de dincolo de văile desenate-n piatră sunt doar câţiva kilometri. Şi câteva scări vechi, proptite de localnici, acum patru decenii, în trupul Munţilor Cernei, pentru a ajunge în satul Ineleţ. O sută de metri de trepte din lemn de salcâm, lipite de peretele abrupt din calcar - la care se ajunge traversând o punte fragilă -, pe care sătenii le urcă şi le coboară când nevoia îi împinge către oraş. Drumul, deosebit de periculos şi plin de vipere, e vegheat doar de peretele abrupt al muntelui tăcut şi de păsările care se lasă purtate de palele de vânt puternic în hăul dintre munţi. După două ore de urcuş susţinut pe scara strâmbă şi roasă de vreme, care solicită la maximum organismul şi simţurile, păşeşti pe acoperişul muntelui.

Orice pas greşit înseamnă moartea

E un loc în care oamenii au învăţat să se gospodărească singuri, fără ajutorul nimănui. Îşi coc bucata de pâine, îşi cultivă o roşie, un cartof şi îşi cresc, la doi paşi de cer, o pasăre. Ce nu le dă natura îşi cumpără de la oraş, unde se duc doar cei în putere, care pot să urce şi să coboare scara, cu raniţa plină de provizii în spate. Un pas greşit, o clipă de neatenţie şi pot deveni