Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare COD ROŞU de avalanşă la munte.
Din cauza stratului de zăpadă care atinge doi metri, în Munţii Făgăraş şi Munţii Bucegi, la altitudini de peste 1.800 de metri, există risc maxim de avalanşă, informează România TV.
În plus, toate traseele montane din Argeş sunt închise din cauza riscului mare de avalanşe existent la altitudini de peste 1800 de metri, au anunţat reprezentanţii Serviciului Public Judeţean Salvamont.
"Riscul de avalanşă este de gradul patru, risc mare, la peste 1800 de metri, iar la altitudini mai mici de gradul doi, risc moderat. Având în vedere datele despre starea zăpezii, toate traseele montane din judeţul Argeş, în special cele cu ieşire în golul alpin, sunt închise", a declarat şeful SPJS Argeş, Ion Sănduloiu.
Turiştii aflaţi în dificultate trebuie să sune la Dispeceratul Naţional Salvamont, folosind sintagma "salvamont" prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, un dispecer urmând să redirecţioneze apelul către formaţia Salvamont pe raza căreia se află persoanele care au nevoie de ajutor. La acest număr pot fi cerute şi informaţii privitoare la starea traseelor turistice.
"De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia. În orice caz, în afara echipamentului de iarnă obligatoriu, trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute", a avertizat Ion Sănduloiu.