Pentru un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Probota, planul de a-şi petrece noaptea în barul din sat, alături de alţi vecini, a eşuat într-un mod dramatic. Acesta ieşise să se destindă la un pahar de băutură, însă nici nu a pus bine piciorul în local şi a fost luat la bătaie. Un sătean cu care se certase de curând din cauza unor promisiuni neîndeplinite, cu mintea tulbure de la alcool, i-a sărit în întâmpinare şi l-a luat la bătaie. Victima, luată prin surprindere, şi-a pierdut imediat echilibrul de la îmbrâncelile bărbatului nervos şi a căzut la pământ. În loc să se potolească însă, bătăuşul a continuat să-l lovească puternic cu picioarele în burtă şi în spate. Vânzătorul de la bar a chemat imediat un echipaj medical de Ambulanţă, care l-a transportat pe rănit la Spitalul „Sf. Spiridon“. „Pacientul a ajuns la noi policontuzionat în urma unei agresiuni, prezenta contuzie toraco-abdominală şi contuzie la nivelul coloanei cervicale“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă. În urma evaluărilor din UPU, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru examinări de specialitate. (Alexandra COSTIN)
Pentru un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Probota, planul de a-şi petrece noaptea în barul din sat, alături de alţi vecini, a eşuat într-un mod dramatic. Acesta ieşise să se destindă la un pahar de băutură, însă nici nu a pus bine piciorul în local şi a fost luat la bătaie. Un sătean cu care se certase de curând din cauza unor promisiuni neîndeplinite, cu mintea tulbure de la alcool, i-a sărit în întâmpinare şi l-a luat la bătaie. Victima, luată prin surprindere, şi-a pierdut imediat echilibrul de la îmbrâncelile bărbatului nervos şi a căzut la pământ. În loc să se potolească însă, bătăuşul a continuat să-l lovească puternic cu picioarele în burtă şi în spate. Vânzătorul de la bar a chemat imediat un echipaj medical de