Cele 65.000 de bilete pentru concertul în aer liber pe care trupa Rolling Stones îl va susţine la Londra, la 6 iulie, au fost epuizate vineri, în interval de timp de 5 minute, conform unui anunţ al organizatorilor care au calificat drept "incredibil" entuziasmul fanilor de toate vârstele ai legendarului grup, informează AFP.
"Am vândut 65.000 de bilete pe cât de repede ne-a permis sistemul de vânzare. Dacă acest sistem ar fi putut face faţă cererii în câteva secunde, probabil că am fi vândut totul şi mai repede", a declarat Rob Hallett, reprezentant al firmei organizatoare de concerte AEG Live, companie care se ocupă de promoţia concertului din Hyde Park.
Preţul biletelor a fost de 95 de lire sterline (110 euro) bucata.
Concertul face parte din turneul '50 and Counting' al formaţiei Rolling Stones, trupă care anul trecut a sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare.
"Bunicii rockului" vor urca pe scena din Hyde Park la 44 şi de ani după primul lor concert din marele parc din centrul Londrei.
"Hyde Park reprezintă atât de multe amintiri pentru noi încât nici nu am fi putut visa la un loc mai bun pentru a cânta în faţa fanilor noştri britanici, în această vară", a declarat solistul Mick Jagger.
Chitaristul Keith Richards a declarat că speră ca şi acest concert să fie "la fel de intens din punct de vedere emoţional" ca şi primul din 1969. "Sunt cu adevărat fericit. Este extraordinar să aflăm că vom cânta din nou în acest parc", a precizat el.
Trupa Rolling Stones va mai urca în acest an şi pe scena Festivalului de la Glastonbury (sud-vest), la 29 iunie, şi va susţine şi un mini-turneu în America de Nord.