Numirea lui Anghelache preşedinte la Dinamo e un mic pas înainte, dar o mare întoarcere în timp

Numirea lui Constantin Anghelache în funcţia de preşedinte executiv la Dinamo pare un banal caz de nepotism. Nepotul Ionuţ Negoiţă îşi aduce unchiul într-un post-cheie, în clubul pe care tocmai l-a preluat. Doar că unchiul spune că e “prieten, nu rudă” cu Negoiţă. În plus, a mai fost şef la Dinamo, în anii ‘80, pe vremurile cînd nepotul său încă nu se inventase ca “un mare manager”, cum îl alintă unchiul. Mai degrabă, se poate specula pe seama ascensiunii lui Negoiţă în ierarhia dinamovistă graţie unchiului şi relaţiilor sale, decît invers.

Acele vremuri, sfîrşitul anilor ‘80, mai exact, sînt descrise de noul preşedinte executiv în culori de Belle Epoque: “Dacă nu se întîmpla evenimentul din ‘89, fericit, de altfel, dacă se respecta proiectul Dinamo, am fi fost mulţi ani Real Madrid al Estului”, a spus oficialul, în interviul acordat colegului meu Eduard Apostol. Fanii dinamovişti, chiar şi cei mai critici dintre ei, au ce regreta programatic. Nu evenimentul “fericit, de altfel”, ci retardul de 30 de ani faţă de fotbalul mare.

S-a schimbat conducerea la Dinamo, s-a schimbat şi discursul? O, da, este un discurs mult mai exersat, aproape irezistibil. Constantin Anghelache spune vorbele pe care suporterii abia aşteptau să le audă: “Ne batem la podium”, “Vrem în Europa, în orice situaţie!”, “Ne batem cu Steaua de la egal la egal!”, “Să creştem fotbalişti, nu jucători!”, “Implementăm sistemul Ajax!”, “Facem un complex sportiv, comercial, hotelier în ««Ştefan cel Mare»»!”. Pomeneşte de Mircea Lucescu, prietenul, sfătuitorul, partenerul lui de afaceri.

“Jihadul”, “jaful” şi “măcelul” foştilor oficiali au ieşit din vocabularul autorităţii dinamoviste. Sînt termeni precari, de tristă amintire, cărora le dă clasă expunerea vechiului şef dinamovist. Civilizat