Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 500 de şoferi au rămas fără permise de conducere în primele patru zile din aprilie

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Peste 500 de şoferi au rămas fără permise de conducere în primele patru zile din luna aprilie şi aproape 7.800 au fost amendaţi, dintre care 2.625 pentru încălcarea vitezei şi 34 pentru consum de alcool, potrivit Poliţiei Române.

Poliţiştii au reţinut 522 de permise de conducere, au retras 168 de certificate de înmatriculare şi au amendat 7.766 de şoferi care au încălcat regulile de circulaţie.

De asemenea, în urma controalelor din perioada 1-4 aprilie au fost depistate 423 de infracţiuni, dintre care 266 în flagrant delict, pentru care sunt cercetate 324 de persoane, 40 dintre acestea fiind reţinute şi 21 arestate. Totodată, poliţiştii au găsit un autoturism semnalat ca fiind furat, au confiscat nouă arme şi 165 de bucăţi de muniţie, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al Poliţiei Române.

"Poliţiştii au aplicat 9.127 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 865 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 179 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 51 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 7.766 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (34 pentru consum de alcool şi 2.625 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.700.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 577.000 de lei", a precizat sursa citată.

Peste 500 de şoferi au rămas fără permise de conducere în primele patru zile din luna aprilie şi aproape 7.800 au fost amendaţi, dintre care 2.625 pentru încălcarea vitezei şi 34 pentru consum de alcool, potrivit Poliţiei Române.

Poliţiştii au reţinut 522 de permise de conducere, au retras 168 de certificate de înmatriculare şi au amendat 7.766 de şoferi care au încălcat regulile de circulaţie.

De asemenea, în urma controale

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 17 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°