5. Gore Maior: „Pana mea”
Gore Maior (pseudonimul lui Ilie Grigore, acesta fiind numele său real, sub care a şi publicat nişte volume de versuri) nu putea să-şi bată joc de cartea asta mai bine, nici dacă i-o dădea unui duşman să se ocupe de ea. Încă nu s-a născut duşmanul căruia să-i treacă prin cap să publice o carte căreia să-i obţină ISBN-ul (International Standard Book Number, Gore, nu este vreun cod diavolesc), dar să nu menţioneze numele editurii, anul apariţiei, descrierea CIP (Catalogarea Înaintea Publicării, nu cipul drăcesc de băgat pe sub piele) a Bibliotecii Naţionale. Mai mult, din carte lipseşte cuprinsul, iar paginile nu sunt numerotate (?!), ca dovadă că pe autor şi echipa sa editorială îi doare-n cot de cititor şi nu au niciun respect faţă de ideea de „carte”. De multele şi gravele erori de gramatică, de lexic, de ortografie, de punctuaţie… nu mai zic, fiindcă aici şi-au făcut treaba foarte bine „duşmanii” pe care poetul Gore îi încălzeşte la sân sub forma de „Lector Dana Ilie, Corector Manea Ion, Tehnoredactare Ioana Vintilescu”. Iar nişte coperţi mai urâte şi mai puţin funcţionale numai „duşmanii” Adrian Coţoapă („concepţie copertă”, uau!) şi Valentin Boboc (rezultă că executantul) puteau să-i facă!
Despre versurile
lui Gore Maior am mai zis câte ceva în urmă cu nişte ani, când m-a pus Necuratul să caut poezie în volumele „Contemporani cu Apocalipsa” şi „om ân Rai Rai ân om iaR ân om în Grădina Maicii Domnului” (da, ăsta e un titlu de carte), fără să găsesc însă nimic deosebit de semnalat, cum se zice în limbajul proceselor verbale. Acelaşi delir verbal cu pretenţii estetice care mă întăreşte în convingerea unei suferinţe liricoide fără leac pe care poetul o exhibă periodic, aceeaşi expresie poetică rudimentară şi aceeaşi formă grav agramată, ceea ce înseamnă că „Pana mea” (titlu haios, a cărui ambiguitate nu este însă valorifi
