Daniel Morar a acţionat, în ultimele zile, ca un om politic, ceea ce este inadmisibil pentru un procuror şef, cu atât mai mult cu cât el va merge la Curtea Constituţională, unde, de asemenea, nu are voie să facă politică, a declarat într-un interviu acordat Agerpres, premierul Victor Ponta.
El vorbeşte în interviu şi despre propunerea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA, considerând că această opţiune reprezintă “un punct pozitiv, foarte important în relaţiile noastre cu partenerii internaţionali”. “Am distrus practic, dintr-o singură mişcare, un an şi mai bine de propagandă, care spunea că USL, şi eu, şi Crin Antonescu venim să punem la DNA un procuror al Uniunii Social Liberale, care să închidă dosare. Practic, dna Kovesi, bucurându-se şi de credibilitate în faţa partenerilor europeni, este o garanţie că tot ce s-a spus pe această temă a fost doar o propagandă şi atât”, a afirmat Victor Ponta.
Domnule prim-ministru, aţi făcut propunerile pentru şefia parchetelor şi, după demisia lui Daniel Morar din Ministerul Public, aţi anunţat că veţi colabora de urgenţă cu CSM pentru rezolvarea situaţiei conducerii de la Parchetul General. Ce măsuri mai aveţi în vedere?
Victor Ponta: În mod sigur voi colabora în continuare cu CSM în ansamblu şi în special cu Secţia de procurori şi îmi doresc să identificăm şi candidaturile pentru celelalte funcţii. După cum ştiţi foarte bine, pentru funcţia de adjunct al DNA l-am propus pe actualul şef, domnul Nistor. Domnia sa, după o perioadă de reflecţie şi după o discuţie pe care a avut-o cu domnul Morar, mi-a spus că nu poate accepta propunerea. Eu cred că e bine ca totuşi procurorii din DNA să iasă din această semi-grevă şi să îşi asume funcţii de conducere executive în cadrul DNA, să lucreze cu doamna Kovesi şi, practic, toate aceste zile extrem de tulburate să aibă o finalitate pozitivă.
În acest moment asigu