Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înregistrări cu audiţii ratate ale unor actori deveniţi ulterior celebri, retrase de la licitaţie

Publicat in Mediafax, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Mai multe înregistrări video cu audiţiile la care au participat actori de la Hollywood deveniţi ulterior celebri, precum Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio, care nu au primit în cele din urmă acele roluri, scoase la vânzare, au fost retrase de la licitaţie după mai multe plângeri.

Înregistrările urmau să fie scoase la vânzare vineri şi sâmbătă, într-o licitaţie organizată la Los Angeles de casa Julien's Auction, însă evenimentul a fost anulat după ce organizatorii au primit mai multe plângeri de la Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild, SAG). Aceştia au motivat că audiţiile "nu sunt spectacole publice", informează bbc.co.uk.

Aceste filmuleţe au fost scoase la licitaţie cu ajutorul a trei directori de casting care au acceptat să vândă 12 loturi de înregistrări video, conţinând în total 54 audiţii, în care apar unele dintre cele mai mari nume de la Hollywood, filmate în timp ce primeau şi pierdeau anumite roluri, în ultimii 30 de ani.

Printre aceştia se numără Brad Pitt, refuzat de cineastul Ron Howard. Renumitul regizor l-a refuzat nu doar pe Brad Pitt, ci şi pe Keanu Reeves şi pe Robert Downey Jr. atunci când a organizat audiţii pentru rolul unui pompier din filmul său "Backdraft".

În înregistrarea cu Brad Pitt, starul american nu părea foarte convins că îşi dorea cu ardoare acel rol, întrucât actorul nu prea îşi amintea replicile pe care trebuia să le spună. Pentru acel rol au mai dat audiţii Robert Downey Jr. şi Keanu Reeves, dar niciunul nu l-a convins pe Ron Howard. În cele din urmă, rolul din "Backdraft" i-a revenit actorului Billy Baldwin.

Leonardo DiCaprio, deşi a încercat să joace cât mai bine, a pierdut şi el un rol, într-un serial de televiziune intitulat "The Outsiders". Acel rol a fost acordat actorului Jay R. Ferguson, însă DiCaprio a primit un rol mai puţin important, în episodul-pilot al show-ului, care a fo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 20 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°