Partida de duminică seara este una cu multiple semnificaţii pentru tehnicianul bistriţean Nae Manea. O dată că e vorba de echipa pe care o antrenează şi pe care o „ţine” în prima ligă, pe urmă, iată, Manea nu renunţă la lupta pentru salvarea de la retrogradare şi, nu în ultimul rând, Rapidul rămâne echipa de suflet, iar problemele prin care trece gruparea de sub podul Grant nu îi sunt indiferente tehnicianului bistriţean. -AA+A
Nae Manea sau iarba verde din Giuleşti Aşadar, un meci problemă pentru cele două combatante. Gloria pleacă la lupta pentru cele trei puncte din poziţia ultimei clasate, la 7 puncte de locul 14 şi având în faţă o serie “de foc” după Rapid, urmând, Petrolul, CFR, Pandurii, Dinamo şi Steaua. Rapid, deşi e pe locul 8 şi are 34 de puncte, se confruntă la această oră cu grave probleme financiare. Comun pentru cele două echipe este faptul că, amândouă, sunt în insolvenţă.
Gloria Bistriţa
Nae Manea nu renunţă la visul de a se salva de la retrogradare. “Am o echipă remaniată, mai sunt doar doi jucători din vechiul lot. Avem mulţi tineri, eu mă bucur că au înţeles că orice meci se poate juca la intensitate maximă, doar lipsa de experienţă a făcut să nu obţinem mai mult. Dacă reuşim să legăm două victorii suntem acolo, lângă linie. Pepenele se mănâncă pe felii”, spune antrenorul.
Despre echipă, Manea a spus pe prosport.ro : „ Avem tineri dornici de afirmare, întrucât salariile sunt mici în urma insolvenţei. Bugetul e de 25.000 de euro pe lună, poate că salariile nu sunt nici de Divizia B. Nimeni nu ne acorda nicio şansă, eram victime sigure. Am obţinut puncte prin muncă şi organizare, poate nu ne-au băgat în seamă nici adversarii. Nu e un dezastru dacă retrogradăm, adunăm experienţă şi din vară facem echipă de promovare”, plănuieşte Manea, care spune că a rămas la Bistriţa din respect pentru Jean Pădureanu.
Nae Mane