Stalin spunea că „moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică“. Statistic vorbind, trei oraşe din România sting lumina.

El a avut noroc că s-a născut sănătos într-un spital orăşenesc de categoria a treia. A avut noroc că atunci când a mers la grădiniţa cu program prelungit din orăşelul lui nu i s-a întâmplat nimic rău. S-a făcut mare, de dat la şcoală. A crescut cu cheia la gât între blocurile gri, cu patru etaje, cu rufele agăţate la geam. A bătut mingea pe singurul maidan din oraş şi a avut noroc că nu s-a îmbolnăvit de la fumul pe care l-a inhalat în neştire de la combinat. A tras tare să înveţe carte într-o şcoală cu pereţii crăpaţi şi sobe de teracotă, cu profesori care-l altoiau şi manuale rupte şi a avut noroc că a terminat-o şi a obţinut o diplomă. S-a angajat la combinat, alături de părinţii lui şi a avut noroc că nu şi-a făcut familia de râs. S-a mutat la blocul de vizavi, şi-a luat frigider, maşină de spălat şi televizor în rate. A avut noroc că s-a aşezat la casa lui. S-a căsătorit cu fata pe care a cunoscut-o la combinat şi acum are trei copii. A avut noroc că toţi sunt sănătoşi, dar... combinatul siderurgic Mechel s-a închis. Uite-aşa, din senin, patronii au decis să închidă fabrica şi un oraş întreg stinge acum lumina. Soarta a zeci de mii de oameni care au avut ghinionul să se fi născut într-un oraş mic, să studieze acolo, să se căsătorească acolo, să se angajeze cu toată familia la combinatul local şi să-şi felieze leafa în rate se schimbă radical în urma unei decizii comerciale enunţate sec. Acum a venit rândul combinatelor Mechel să se închidă temporar (asta înseamnă pe perioadă nedefinită).

Pentru oraşele Târgovişte, Oţelu Roşu sau Câmpia Turzii închiderea combinatului Mechel înseamnă un cutremur economic şi social. Magnitudinea lui este ceva mai mică în Buzău şi Brăila, pentru că acolo nu lucrează jumătate de or