TIMIȘOARA. Primarul Nicolae Robu spune că prin oraș circulă zvonul conform căruia municipalitatea ar urma să scumpească redevențele și chiriile în Parcul Industrial din zona Freidorf. Robu spune că acest lucru nu se va întâmpla și că se va preocupa în mod special să asigure noi facilităţi pentru investitori.
Vreau să demontez un zvon care a început să circule prin oraş, şi anume că ar creşte chiriile şi redevenţele pe terenuri din Parcul Industrial Timișoara, aşa că vreau să fiu cât de limpede se poate. Nu cresc nici chiriile, nici redevenţele din Parcul Industrial. Dimpotrivă, vom analiza şi ne vom preocupa în mod special să găsim facilităţi pentru investitori. Considerăm că lucrul cel mai important pe care îl putem face este să facem oraşul nostru atractiv pentru investitori, să creăm locuri de muncă, să stimulăm activitatea economică, astfel încât, pe de-o parte să fie cât mai mulţi timişoreni care să câştige bani cinstiți pentru ei şi familiile lor. Pe de-o altă parte vrem să încasăm la bugetul local sume cât mai mari, ca impozite pe salarii, respectiv cote defalcate din TVA. Trebuie să primeze investiţiile mari şi nu chiriile şi redevenţele pe teren, a precizat primarul Nicolae Robu.
TIMIȘOARA. Primarul Nicolae Robu spune că prin oraș circulă zvonul conform căruia municipalitatea ar urma să scumpească redevențele și chiriile în Parcul Industrial din zona Freidorf. Robu spune că acest lucru nu se va întâmpla și că se va preocupa în mod special să asigure noi facilităţi pentru investitori.
Vreau să demontez un zvon care a început să circule prin oraş, şi anume că ar creşte chiriile şi redevenţele pe terenuri din Parcul Industrial Timișoara, aşa că vreau să fiu cât de limpede se poate. Nu cresc nici chiriile, nici redevenţele din Parcul Industrial. Dimpotrivă, vom analiza şi ne vom preocupa în mod special să găsim facilităţi pentru investitori.