Un localnic din localitatea Livada, județul Cluj, și-a găsit în propria-i ogradă vecinul mort, după ce a fost declarat dispărut în urmă cu două săptămâni. Totodată, lângă bărbatul decedat, săteanul din Livada a descoperit și un pistol.
Cei care l-au cunoscut pe bărbatul găsit mort au povestit că acesta a încercat în trecut să se sinucidă.
De asemenea, amintesc câțiva localnici din localitatea Livada, Sorin Roșu, bărbatul găsit decedat, divorțase de curând de cea de-a doua soție, cu care avea și un copil.
Ultimele vești despre bărbat au fost înregistrate în urmă cu două săptămâni, când acesta și-a anunțat tatăl, muncitor la o stâncă, că va merge să-l ajute, iar de atunci nimeni nu a mai știut nimic de el, iar de atunci apropiații acestuia l-au căutat zile în șir, cu ajutorul Poliției, însă fără succes.
Vineri, în schimb, un localnic l-a găsit la aproximativ 3 kilometri de casa în care locuiește, și a sunat la numărul unic de urgență 112.
Criminaliștii care s-au deplasat la fața locului au descoperit și un pistol în apropierea cadavrului, dar încă nu s-a stabilit dacă este vorba despre o crimă sau despre sinucidere.
Anchetatorii așteaptă raportul medicului legist pentru a determina cauzele decesului.