Mâine pe la prânz începe o nouă ediţie a cursei cicliste de o zi Paris - Roubaix. Pentru fanii ciclismului, dar nu numai, kilometrii parcurşi mâine arată de ce este sportul acesta fascinant, dincolo de scandalurile de dopaj. Pentru că Paris - Roubaix este o cursă criminală, dar fascinantă. Este ciclismul în stare pură.

Victor Breyer şi Paul Meyan pleacă de la Paris spre Amiens cu maşina, iar apoi continuă spre localitatea Panhard. A doua zi, Breyer, care dorea să inspecteze traseul îi spune lui Meyan că poate să-l lase la Panhard, el va continua traseul pe bicicletă. În fond, despre asta era vorba. După o zi de pedalat prin vânt, ploaie, temperaturi scăzute şi mai ales pavate, Breyer ajunge la Roubaix nervos, convins să trimită o telegramă în care să-i înfiereze pe cei care-l trimiseseră în groapa asta de şarpe. Pavatele, doamne, pavatele! Ele îl uciseseră. Roţile se prindeau între ele, noroiul sărea, iar pe unde era pământ bun acum era doar o baltă. Cine-l adusese totuşi pe Victor Breyer aici? Cine-l pedepsise să treacă prin infernul ăsta, în 1896, la final de secol XIX?Începutul

Povestea începe de fapt un an mai devreme. Doi mici industriaşi locali din oraşul francez Roubaix, o văgăună minieră, construiseră un cerc pentru ciclişti. Velodrom îi spuneau. Theodore Vienne şi Maurice Perez au ajuns la concluzia că le trebuie o cursă importantă, pentru a-şi promova noua creaţie. Cum toate cursele vremii începeau sau se terminau la Paris, au venit cu ideea unui traseu Paris – Roubaix. Pentru acele vremuri, distanţa de 280 de kilometri era una de antrenament, dat fiind că bieţii ciclişti, umpluţi de cafele şi pastilele timpului, concurau câte două zile pe un traseu Bordeaux – Paris care trecea de 400 de kilometri.

Pentru a-şi pune planul în aplicare l-au contactat pe Louis Minart, de la ziarul „Le Velo“, singurul cotidian sportiv din Franţa.