Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful PDL Gorj a trecut la PNL

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Preşedintele interimar al PDL Gorj, deputatul Ion Cupă, s-a înscris în Organizaţia Judeţeană a PNL. Parlamentarul a fost prezentat vineri într-o conferinţă de presă a PNL, chiar de către Dian Popescu, liderul liberalilor gorjeni. Înainte de a-i oferi cuvântul noului membru de partid, şeful PNL Gorj a ţinut să precizeze că Ion Cupă nu a venit în Organizaţia Judeţeană pentru a-i lua locul, ci a făcut pasul către penelişti, după mai multe runde de negocieri, derulate în cursul zilei de joi, la Bucureşti. În Capitală, Ion Cupă a negociat intens cu liderii centrali ai Partidului Naţional Liberal şi s-a lăsat convins să devină membru cu acte în regulă al unui partid aflat la putere. Deputatul a demisionat din PDL, la scurt timp după ce Biroul Permanent Judeţean Interimar al PDL a decis excluderea a trei primari. Este vorba de: Ion Bârcă, din Turburea, Marian Ardeiu, din Samarineşti, şi Spiridon Bălu, din Fărcăşeşti. Cei trei au fost acuzaţi că au susţinut candidaţii USL la alegerile parlamentare.

Se săturase de scandaluri

Deputatul Ion Cupă a declarat că scandalurile din PDL de la nivel central, dar şi cele de la PDL Gorj l-au determinat să plece la PNL. „Alegerile interne de la nivel central au afectat major organizaţia de la Gorj, şi nu numai. Imaginea Congresului de la Bucureşti a fost dezolantă. La final erau două tabere rele în care se huiduiau unii pe alţii. Atunci mi-am pus problema dacă eu mai pot sau nu reorganiza PDL Gorj. Din ce am văzut în sală la alegeri, PDL nu mai însemna mare lucru pentru mine. Au urmat apoi şi problemele locale. Nu aş vrea să creadă oamenii că am cedat. Au fost create scandaluri artificial. Starea şi opinia multora este de a face scandal. Eu nu sunt obişnuit să trăiesc în scandaluri. Numai scandaluri şi fără obiective, nu se poate. Între partidele la putrere se mai acceptă. Dar în opoziţie să te cerţi pe himere,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 40 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Handbal: Ştefan Birtalan a fost înmormântat cu onoruri militare. Numeroşi oameni de sport l-au condus pe ultimul drum pe dublul campion mondial

News.ro acum 31 minute
Ştefan Birtalan, unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, a fost condus pe ultimul drum, miercuri, de familie, prieteni, foşti coechipieri şi foşti elevi. Potrivit CSA Steaua, au trecut pe la catafalcul marelui campion, între alţii, Cornel

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°