Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Povestea cutremurătoare a unei refugiate din Coreea de Nord. "La şapte ani am văzut prima execuţie publică"

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

O tânără refugiată din Coreea de Nord a povestit în cadrul conferinţelor TED experienţa dură pe care ea şi familia sa au trăit-o atunci când au încercat să-şi recapete libertatea într-o altă ţară. Hyeonseo Lee a povestit că, deşi atunci când era copil credea că ţara ei „este cea mai bună de pe planetă”, felul în care a descoperit realitatea a şocat-o cu adevărat. „La şcoală studiam foarte mult istoria lui Kim Il-Sung, dar niciodată nu învăţam nimic despre restul lumii, cu excepţia faptului că America, Coreea de Sud şi Japonia sunt inamicii noştri”, şi-a amintit ea. „Deşi întotdeauna îmi puneam întrebări despre lume, am crezut că îmi voi petrece restul vieţii mele în Coreea de Nord, până când totul s-a schimbat brusc. Când aveam şapte ani, am văzut pentru prima dată o execuţie publică, dar am crezut că viaţa mea în Coreea de Nord este normală”, a continuat ea. Cu toate acestea, când foametea de la mijlocul anilor ’90 a început să afecteze poporul nord-coreean, Hyeonseo a înţeles că ceea ce se petrecea în jurul ei era greşit şi că oamenii sufereau. În perioada respectivă, peste un milion de persoane au murit, iar alţii au reuşit să supravieţuiască mâncând iarbă sau insecte. Deşi atunci era doar un copil, Hyeonseo a reuşit să treacă în China cu o identitate falsă. „Am fost trimisă în China pentru a locui cu nişte rude mai îndepărtate. (...) Ca adolescentă a fost foarte greu să trăiesc în China fără familia mea”, a povestit tânăra, precizând că refugiaţii nord-coreeni sunt consideraţi imigranţi ilegali de către autorităţile chineze. Astfel, Hyeonseo a trăit mult timp cu teama de a nu fi arestată şi repatriată. Totuşi, după 10 ani în care a trăit sub o identitate falsă, tânara a decis să meargă în Coreea de Sud , unde în ciuda dificultăţilor, a început să studieze şi s-a angajat. Însă chiar atunci când lucrurile începeau să se liniştească, fata a primit o veste proastă. „

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 34 minute
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum o ora
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Informări publice - 23 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
S.C. Lempes View Imobiliare SRL, titular al proiectului „Obţinere AC pentru construire ansamblu locuinţe”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare „Continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare”, pentru

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°