A fost pasionată de inginerie şi ar fi vrut să facă o carieră în proiectare. În 1982, după absolvirea Universităţii Politehnice Bucureşti, a fost inginer mecano-chimic, iar după Decembrie 1989 a devenit casieră, apoi laborant. În anii 2000 a intrat în învăţământ şi a ales Informatica, la îndemnul profesorului de istorie Mihai Adafini. În prezent, Maricica Apreutesei este profesoară de informatică în cadrul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, acolo unde mai îndeplineşte funcţia de consilier educativ şi îi îndrumă, ca dirigintă, pe elevii din clasa a V-a.
Reporter: În ce an aţi intrat în învăţământ?
Maricica Apreutesei: Nu la prima tinereţe. Eu am terminat în anul 1982 Politehnica bucureşteană şi, până la Revoluţie, am lucrat ca inginer de utilaj chimic. Abia prin 2000 am intrat în învăţământ şi am făcut reconversie profesională la Universitatea Bucureşti, trecând de la chimie la informatică. Sunt, deci, un profesor „tânăr”.
Rep: Cine sau ce v-a determinat să alegeţi această meserie?
M. Apreutesei: Sincer, în tinereţe nu mi-am dorit să fiu profesor. Mi-a plăcut ingineria. Voiam să fac proiectare, dar Revoluţia din 1989 a adus căderea industriei româneşti şi am făcut pasul către învăţământ. Informatica am ales-o la sugestia unui om pe care-l apreciez foarte mult, profesorul Mihai Adafini.
Rep: Cum a fost primul an petrecut la catedră?
M. Apreutesei: Greu. Orice început este greu. Chiar dacă nu eram prea tânără ca să mă sperii uşor, munca la catedră s-a dovedit a fi dificilă şi epuizantă. Trebuie să iubeşti foarte mult copiii, să-i înţelegi, să te apropii de ei şi să le devii părinte. Abia atunci te poţi numi dascăl.
Rep: Cum era eleva Maricica Apreutesei? Se regăseşte în elevii de astăzi?
M. Apreutesei: În gimnaziu am fost o şcolăriţă de nota 10, în liceu o năzdrăvană de fată. Învăţam, eram
