Sportul Vişina a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut pe teren propriu în compania formaţiei CS Ştefăneşti, angrenată în lupta pentru promovare. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie a avut un gol anulat, pe motiv că balonul nu a trecut linia porţii.
Sportul Vişina a obţinut un punct în duelul cu CS Ştefăneşti, formaţie ce aspiră la promovare, însă gruparea pregătită de Marcel Ploaie ar fi putut obţine victoria, având cele mai clare ocazii de poartă. Mai mult decât atât, Sportul Vişina a avut un gol nevalidat, în actul secund, după o „reuşită” a lui Burcea, pe motiv că balonul nu a trecut linia porţii. Tehnicianul grupării din sudul judeţului consideră că echipa sa ar fi meritat toate cele trei puncte.
„Nu sunt mulţumit de rezultat, dar jocul m-a mulţumit, am avut ocazii mari de a marca, ne-au mai scos şi arbitrii mingea din poartă, pe motiv că nu trecuse linia porţii, dar au fost oameni în spatele porţii, care au spus clar că golul trebuia validat. Chiar şi aşa, trebuia să marcăm pentru că am mai avut ocazii prin Burcea, Priescu, Aria, Ghiţă, dar asta este, până la urmă este bun şi un punct”, a declarat tehnicianul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
„Cu echipele mai bine cotate, ne-am mobilizat altfel”
Tehnicianul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie, s-a arătat mulţumit de angajamentul în joc al elevilor săi.
„Băieţii au tratat cu determinare jocul, dacă aveam aceeaşi atitudine în meciurile cu Alexandria şi Chiajna, acum eram mai sus în clasament. Cu echipele mai bine cotate, ne-am mobilizat altfel, dar nu am avut nici şansă, trebuie să mai ai şi noroc, să câştigi”, a mai spus Ploaie.
În urma remizei înregistrate, Sportul Vişina a mai urcat un loc în clasament, situându-se pe locul opt, cu 20 de puncte acumulate.
Sportul: Stancu, Căpraru, Radu, Dumbravă, Mihai Daniel