Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Constanţa a primit Aplauze. Ei sunt actorii de mâine ai României

Publicat in Adevarul, duminică 7 aprilie 2013 ·

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“, desfăşurat la Constanţa în perioada 1-4 aprilie, şi-a desemnat laureaţii.

Competiţia ajunsă la a editia a V-a a fost organizată de Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Universitatea Ovidius Constanţa.

Spectacolele au avut loc la sala Fantasio, atelierele de creaţie ale trupelor sub îndrumarea trainerilor s-au ţinut în sălile Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, iar atelierele de improvizaţie, cât şi festivitatea de premiere au fost găzduite de aula Universităţii Ovidius Constanţa.

La festival au luat parte atât trupe din ţară, cât şi trupe din străinătate: Liceul Mircea cel Bătrân din Chişinău (care a susţinut o piesă în afara concursului), Liceul Fatma Emin Kutvar Anadolu din Turcia, un liceu din Nicolaiev - Ucraina şi un liceu din Sremski Karlovski - Serbia.

Elevii au fost îndrumaţi pe tot parcursul festivalului de actori şi de dansatori profesionisti, care au organizat ateliere de actorie, coregrafie şi de lupte scenice.

În festival s-au implicat şi 100 voluntari, liceeni ai şcolii-gazdă. Unii au avut rol de însoţitori şi de gazde, iar alţii s-au ocupat de partea tehnică, media şi secretariat.

Juriul a fost alcătuit în mare măsură din actori constănţeni: Daniela Dumitrescu Zgabercea, Lana Muscaliuc, Marian Adochiţei, Georgiana Mazilescu şi Radu Niculescu (Vilcea) - preşedinte.

Premiile obţinute au fost următoarele:

Categoria 7-15 ani

Marele premiu – Cercul de teatru Luceafărul, Bucureşti;

Premiul I – Temerarii, Şcoala Gh. Ţiţeica, Constanţa;

Premiul II – Medieville, Şcoala Mihai Viteazul, Constanţa;

Premiul III – Prâslea, Şcoala Petre Ispirescu, Constanţa;

Cel mai bun actor – Vlăduţ Ion - Temerarii, Şcoala Gh. Ţiţeica, Constanţa;

Cea mai bună actriţă – Alexia Grangi - Prâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°