Într-o misterioasă noapte, un misterios domn a reuşit să învingă doi campioni mondiali la şah. Din trei mişcări. La propriu! Apoi şi-a strîns piesele şi a dispărut
Final de octombrie. 1927. Cel mai luxos hotel din Buenos Aires. Etajul şase. Bătăi în uşă. Se ridică să deschidă, dar n-are chef de nimeni. E obosit. “Bună seara, stimate domn, îmi cer scuze de deranj. Am făcut o descoperire epocală”, zice tipul. Poartă un raglan ponosit, barbă prelungă, e lat în spate, înalt. Crede că vrea să-i dea în cap, să-i ia banii. “Maestre, am nevoie doar de 20 de minute. Am găsit o modalitate de a cîştiga o partidă în maximum 26 de mutări, indiferent de ce jucaţi dumneavoastră… Vă rog”… Omul, clar, e nebun, zice Jose, în timp ce-i oferă nepoftitului un scaun. Jose e Jose Raul Capablanca. Cubanez, unul dintre cei mai buni şahişti din toate timpurile. Chiar cel mai mare, afirmă mulţi. Aproape că rîde. Bagă o ironie. “Doriţi să jucaţi dumneavoastră cu albele? Sau cu negrele?”. “Nu conteză!”, zice vocea. “Oricum termin în mai puţin de 26 de mutări! Aaa, văd că nu aveţi încredere… Uitaţi cum facem! Dăm drumul la una. Vă bat pînă-n 26, mai jucăm. Nu, mă retrag şi jur că nu vă mai deranjez niciodată!”.
Capablanca, remarcabil în jocul de final, sprinten în mutări, surîde… Mat rapid! Cubanezul îşi muşcă buza de sus. Nu poate crede!!! Omul e imobil. Nu se bucură, nu tresare. Doar “citeşte” tabla, piesă cu piesă şi analizează. Aproape că nu clipeşte…
“A trebuit să-l omor, n-am avut ce face!”
Capablanca fierbe. “Mă, străinul ăsta e prea sigur, ce naiba!?!”. A doua partidă, al doilea mat. Înainte ca maestrul să apuce să întrebe ceva, străinul strînsese, deja, piesele în punguţa cu care venise. A făcut o reverenţă şi a dat să iasă. A mai auzit doar atît. “Te rog să te duci şi la domnul Alehin, să-i arăţi şi dumnealui”…
Aleksandr Alehin e un mare maestru internaţ
