O turistă în vârstă de 48 de ani a căzut duminică în gol în Masivul Piatra Craiului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea.
Turista a căzut în gol în zona numită „La Lanţuri“, un traseu foarte dificil şi greu din Masivul Piatra Craiului, a declarat şeful Salvamont Zărneşti Ioan Pivodă.
„Am reuşit să o reperăm, iar salvamontiştii şi jandarmii montani sunt aproape de zona unde a căzut. Vom folosi corzile de alpin pentru a o scoate din golul alpin. S-a putut vorbi cu ea dar, deocamdată, nu s-a ajuns în locul în care a căzut să vedem cât de grav este rănită. Zona este foarte dificilă, este multă zăpadă şi salvarea turistei se desfăşoară cu dificultate. Cred că va mai dura o oră – două până reuşim să o transportăm la baza muntelui“, a precizat şeful Salvamont Zărneşti.
Salvamontul Zărneşti a fost alertat telefonic de un turist care se afla în grupul de turişti din care făcea parte şi femeia.
O turistă în vârstă de 48 de ani a căzut duminică în gol în Masivul Piatra Craiului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea.
Turista a căzut în gol în zona numită „La Lanţuri“, un traseu foarte dificil şi greu din Masivul Piatra Craiului, a declarat şeful Salvamont Zărneşti Ioan Pivodă.
„Am reuşit să o reperăm, iar salvamontiştii şi jandarmii montani sunt aproape de zona unde a căzut. Vom folosi corzile de alpin pentru a o scoate din golul alpin. S-a putut vorbi cu ea dar, deocamdată, nu s-a ajuns în locul în care a căzut să vedem cât de grav este rănită. Zona este foarte dificilă, este multă zăpadă şi salvarea turistei se desfăşoară cu dificultate. Cred că va mai dura o oră – două până reuşim să o transportăm la baza muntelui“, a precizat şeful Salvamont Zărneşti.
Salvamontul Zărneşti a fost alertat telefonic de un turist care se