Abia înfiinţata Mişcare Populară încearcă să se vândă drept un produs pur, necontaminat de politic, ca un porumbel alb, purtător de speranţă într-un stol de corbi. „Nu este un partid, este un instrument al democraţiei participative, un instrument public, o reacţie la faptul că România se confruntă cu numeroase riscuri, pe care guvernanţii le ignoră”, a declarat, ieri, Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti şi preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară.

„Fără politicieni, fără dezmembrări de partide”, a repetat Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial şi fondator al Mişcării, cuvintele dictate de chiar şeful statului. Şi, probabil, vreun an de acum încolo, niciun om de partid nu va avea acces la vârful celei mai politice organizaţii „nepolitice”, pentru a nu scoate la iveală cioara.

Cu sau fără politicieni în rândurile ei, Mişcarea Populară este un partid în curs de constituire. Iniţiatorul ei, Traian Băsescu, care respiră numai politică are în comun cu societatea civilă doar câţiva intelectuali şi nu poate fi bănuit că ar crea, vreodată, „instrumente” dedicate exclusiv acesteia. În acelaşi timp însă, preşedintele ştie că un partid conceput după metoda clasică şi mai ales unul a cărui paternitate o recunoaşte va fi primit cu neîncredere de electorat, riscând să sucombe la „şi altele”, precum formaţiunea lui MRU. În plus, în momentul de faţă nu şi l-ar permite, fără a da un semnal clar de rupere a PD-L, acţiune care, dată fiind puţina vreme scursă de la respingerea moţiunii sale favorite în Convenţia Naţională, ar fi privită ca o ripostă nimicitoare, venită din partea unui om politic răzbunător.

Prin urmare, a ales calea mai puţin umblată: a înfiinţat, mai întâi, o fundaţie (sună bine, sugerează trăinicie, stabilitate), a cărei misiune este aceea de a strânge cât mai mulţi adepţi. Peste un an, doi, hop şi par