In ultimele saptamani, guvernul chinez si-a schimbat atitudinea fata de Coreea de Nord si a abordat o politica mai dura in raport cu regimul lui Kim Jong-un din cauza frustrarii fata de regimul de la Phenian, sustin mai multi analisti si diplomati straini. China pare iritata de retorica agresiva a Coreei de Nord, de amenintarile la propria sa securitate si de desfasurarea in regiune a unor forte militare americane. Care sunt motivele pentru care chinezii s-au saturat de comportamentul belicos al liderului nord-coreean si cat de adevarata este aceasta distantare intre cei doi aliati?
Unul dintre primii diplomati care au remarcat modificarea abordarii chineze este un fost oficial al Departamentului american de Stat. In opinia lui Kurt Campbell, Beijingul este iritat de faptul ca retorica agresiva a Coreei de Nord submineaza interesele de securitate ale Chinei, care nu doreste o stare de conflict la granitele sale.
Campbell, care pana luna trecuta a fost principalul oficial pentru Asia din Departamentul de Stat, a declarat ca "principalul nou ingredient (in criza nord-coreeana) a fost o recunoastere, de catre chinezii, a faptului ca abordarea lor anterioara fata de Coreea de Nord nu si-a aratat roadele. Ca trebuie sa fie mult mai clari si mult mai directi in relatia cu Phenianul si ca ceea ce face Phenianul submineaza securitatea Chinei".
"Chinezii recunosc ca actiunile pe care Coreea de Nord le-a intreprins recent sunt de fapt contradictorii in raport cu propriile lor interese nationale de securitate", a afirmat Campbell.
"S-a produs o schimbare subtila in politica externa chineza. Ati vazut-o la Natiunile Unite, ati remarcat-o in discutiile noastre private, in declaratii... Eu nu cred ca aceasta schimbare subtila nu a fost remarcata la Phenian. Nu e in interesul lor strategic sa-si indeparteze toate tarile care-i inconjoa