Am avut răbdarea să-l urmăresc pe premierul Ponta timp de o întreagă emisiune tv, în care gazda, Sandra Stoicescu, a fîăcut tot posibilul, ba şi ceva pe deasupra, spre a smulge de la invitat o explicaţie cât de cât logică şi admisibilă a actelor sale legate de tevatura numirii şefilor din principalele structuri ale Parchetului. N-a izbutit. Victor Ponta a mestecat ca pe o gumă aceleaşi şi aceleaşi răspunsuri. Anume că: 1) Îl preocupă numai şi numai "stabilizarea instituţională". 2) E în consens cu "partenerii internaţionali", propunerile sale fiind agreate de către aceştia (apropo: umilitor, pentru un stat suveran şi independent, tonul scrisorii Ambasadei americane, prin care aceasta... aprobă "Lista lui Ponta". 3) Nu are o relaţie personală cu Băsescu, dar "2013 e anul în care trebuie să gestioneze pacea".

Am senzaţia că Victor Ponta, căruia uneori nu-i lipseşte umorul, ne cam ia la mişto, plimbând vorbele, în loc să rămână la recunoaşterea mult mai clară şi chiar mai puţin vinovată că aşa s+a târguit cu Băsescu, acela care bănuiesc că i-a cerut ca nu cumva să lase vreun ministru liberal la Justiţie, să-i încurce socotelile. De povestea cu "partenerii europeni", care "ne obligă să...", "insistă să...", "condiţionează ca...", românii sunt la fel de sătui în plan politic, cum sunt în plan economic şi financiar de clişeul "ne cere FNI", uzitat de Boc, dar preluat şi de Ponta, ca scuză pentru orice măsură pe care nu prea poate să o argumenteze. "Relaţii personale cu Băsescu" nu înseamnă să meargă împreună la şpriţ, la Cireşica, iar "gestionarea păcii" nu înseamnă că până acum a fost război civil, ţara contra găştii lui Băsescu. "Relaţii personale" înseamnă şi negocierea şi baterea în cuie a listei de candidaţi, după ce Băsescu - care, ca şi Ponta, a recunoscut târguielile prealabile - a zis că o va aproba. Cum rămâne, însă, cu asumarea individuală, personală,