Statistica a publicat, săptămâna trecută, “datele provizorii – 2” privind dinamica PIB-ului în 2012. A atras atenţia, cu deosebire, saltul nefiresc de mare al creşterii economice între anunţul din 6 martie, când au apărut “datele provizorii – 1”, şi cel din recentul comunicat. Dacă, din primul comunicat, aflam că în 2012 PIB-ul României înaintase cu numai 0,3 la sută, ritm apropiat mai mult de stagnare decât de o creştere plus, în cel de-al doilea comunicat vedem un spor ceva mai bun. Saltul de la plus 0,3 la sută la plus 0,7 la sută indicând ieşirea creşterii economice din timpul stagnării şi intrarea într-un alt timp, al înviorării. Poate fi credibilă o diferenţă atât de mare ? De exactitatea cifrelor răspunde Institutul Naţional de Statistică iar viaţa a dovedit, de-a lungul anilor, că diferenţe mari între un stadiu de calcul şi altul apar şi în ţări cu instituţii de statistică mult mai puternice. Merită să aruncăm însă o privire atentă în tabloul PIB-ului, cel din 2012,pentru a examina câteva dintre rectificările făcute.
De câte ori spunem PIB ne imaginăm o imensă oglindă: vedem, la nivelul unui an, expresia cea mai sintetică a rezultatelor muncii întregii ţări. Şi cum nu sunt numărate bucăţi (avioane, automobile, vagoane, pâini, papuci de casă ori servicii) ci valorile lor înregistrate în contabilitatea naţională, la preţurile anului de referinţă, totul se rezumă la o scădere şi la o adunare. Căci nimic altceva nu este PIB-ul decât o diferenţă pe care o numim valoare adăugată: diferenţa dintre valoarea totală a producţiei ţării (bunuri fizice şi servicii) şi valoarea a tot ceea ce s-a consumat (materii prime, carburanţi, gaze, electricitate, chirii, servicii şi multe altele) pentru obţinerea acestei producţii. La care se adună ceea ce statistica numeşte “impozite nete pe produs”, cele mai importante fiind taxa pe valoarea adăugată şi accizele.
