Ca şi Crăciunul sau alte sărbători creştine, şi Paştele se hrăneşte din plin din tradiţiile păgâne. Unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite imagini pascale, iepuraşul, are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremuri mitice. Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar şi a arhetipurilor asociate clarului de lună.

În arta medievală creştină, animalul avea o semnificaţie aparte. Se credea de mult, după cum aflăm de la Pliniu, Plutarh, Filostrat sau Aelian, că acesta este hermafrodit, ceea ce a condus la conexiunea cu Fecioara Maria datorită credinţei în reproducerea sa fără pierderea virginităţii. Iepurii figurează în manuscrise şi în reprezentările nordice ale Fecioarei cu pruncul. De asemenea era asociat cu Sfânta Treime în cadrul motivului celor trei iepuri uniţi, motiv răspândit în părţile importante din bisericile engleze, semn că iepurele avea o mare importanţă în imaginarul bisericesc medieval.

Stabilirea unor paralele cu ouăle pascale poate fi datată în secolul al 15-lea în Germania, când catolicismul domină zona şi asimilează credinţele păgâne preexistente. Primele legende ale iepuraşului care face daruri datează din aceeaşi perioadă. Ba prin 1680 se şi publică o poveste despre iepurele care ascunde darurile pascale într-o grădină. Aceste legende au fost exportate cu succes în SUA datorită imigranţilor germani care au colonizat Pennsylvania, contaminate curând de imagini cu cuiburi în care apar iepuraşi şi ouă colorate.

Dar iepurele este un vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile. Sălbatic sau de casă, se leagă de divinitatea Pământului-Mamă, de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii. Este o fiinţă selenară, care întruchipa o veche zeiţă germanică, Eostra, mitologizare a primăverii şi fecundităţii, încă adorată în mediile rurale ale secolului al 13-lea. Mai înainte, saxonii celebra