În România nu se mai întâmplă nimic. Nimic bine. Economia se duce-n jos. Ponderea microintreprinderilor intrate-n procedură de insolvenţă (31.12.2012) a crescut cu 14,5% faţă de media pe economie de 10%. Una din cuzele ”decesurilor” economice este introducerea impozitului de 3% pe venit (chiar în condiţii de neprofitabilitate a firmei). Dar nu numai. Zilele trecute patronii si sindicaliştii principalelor confederaţii patronale şi sindicale au analizat evoluţia preţurilor la energie (gaz metan şi energie electrică) şi efectele acestora asupra economiei. În perioada 2009-2013 preţul energiei a crescut cu 55% având un efect direct asupra creşterii preţurilor pe piaţă de 42 mil.euro/an. La nivelul tehnic existent, industria metalurgică era competitivă. Altfel nu veneau Mittal Steel sau ruşii să cumpere capacităţile noastre de producţie. Chiar dacă le-au luat la un preţ… Numai efectul evoluţiei preţului la gaze a produs o creştere de 45 euro/tona de oţel cu un efect al creşterii preţurilor pe piaţă de 27 mil.euro/an. Costurile energiei au ajuns să depăşească 50% din costurile de producţie/tona de oţel. Într-o ţară în care există programe mari ce vizează infrastructura (poate doar în minţile noastre bolnave de atâta speranţă), noi am îngropat producţia de oţel! Industria sticlei, cotată printre marii favoriţi pe piaţa mondială, injecta în economie (2007) peste 300 mil.euro (export 83% în peste 40 de ţări). Acum importăm sticlă moartă produsă pe automate în Turcia şi cristal din Polonia. Fabricile noastre de vagoane sunt în insolvenţă în timp ce pe piaţa europeană există o cerere enormă neacoperită (-40%). Cele mai multe din unităţile de producţie îngrăşăminte chimice ale grupului InterAgro (nici ceilalţi producători nu se simt mai bine) sunt pe cale de a se închide, vaduvind agricultura de un suport esenţial. Oltchimul este unul din exemplele incompetenţei guvernelor.