Elevii romașcani au obținut două premii I la faza națională a Olimpiadei de religie romano-catolică și greco-catolică, ce s-a desfășurat la Roman, la Liceul Teologic “Sfântul Francisc de Assisi”.
Performerii acestui concurs au fost Antonela Carla Ghiuzan, de la Liceul Tehnologic Adjudeni, care a obținut cel mai mare punctaj la clasa a VIII-a, și Marius Cornel Ilinca, de la Liceul Teologic “Sfântul Francisc de Assisi”, care a obținut premiul I la clasa a XI-a, la secțiunea destinată elevilor din liceele teologice. Rezultate bune au mai obținut Bianca Monica Vacaru, de la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” din Săbăoani, care, la clasa a VII-a, a avut cel de-al patrulea punctaj, la fel ca Adina Ionela Oroș, de la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, la clasa a XI-a.
La concurs au participat 112 elevi, din 16 județe ale țării. În cele două zile petrecute la Roman, participanții au avut prilejul ca, după ora de concurs, să viziteze câteva din punctele de interes ale orașului. Pe lista obiectivelor vizitate au fost Arhiepiscopia Ortodoxă a Romanului, Bisericile “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” și “Inima Neprihănită a Mariei”, dar și parcul romașcan. “A fost un eveniment deosebit, de care ne-am bucurat, laolaltă, elevi, profesori participanți și organizatori. Am avut prilejul de a cunoaște copiii foarte buni, care fac cinste comunităților din care vin, care au legat prietenii. Sperăm ca zilele petrecute la Roman să rămână în conștiință ca momente emoționante pentru toți participanții”, a spus profesoara Odette Dogan, președinte executiv al comisiei organizatorice a olimpiadei.
Elevii romașcani au obținut două premii I la faza națională a Olimpiadei de religie romano-catolică și greco-catolică, ce s-a desfășurat la Roman, la Liceul Teologic “Sfântul Francisc de Assisi”.
Performerii acestui concurs au fost Antonela Carla Ghiuzan, d