Nivelul Crişului Repede a crescut, sâmbătă, simţitor în Oradea, ajungând, la un moment dat, la un debit de până la 200 de metri cubi pe secundă, adică de peste 10 ori mai mare decât e în mod normal! Promenada de pe malul drept a fost total inundată. În unele locuri, apa a trecut chiar de nivelul băncilor, după ce autorităţile au dat drumul acumulării de la Tileagd.
"Azi, 6 aprilie 2013, debitul pe râul Crişul Repede a crescut până aproape de 200 mc/s întrucât au fost necesare manevre de golire la acumularea Tileagd", a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.
Promanada de pe malul râului este impracticabilă pe tronsonul Pod Ferdinand - Pod Centrul de Calcul şi afectată pe tronsonul Pod Central de Calcul - Pod Decebal. "Chiar dacă promenada este inundată acest lucru un afectează digul de protecţie. Până când apele se retrag, sfătuim populaţia să evite plimbările pe malul Crişului Repede", a declarat Dumitru Voloşeniuc.
Cu toate că spre seară debitul a mai scăzut, undeva până în jurul valorii de 100 de metri cubi pe secundă, apa trece, în unele locuri, de nivelul băncilor de pe promenadă. Acest fapt nu i-a deranjat, însă, pe câţiva copii care, spre îngrijorarea trecătorilor, în jurul orei 18.30, făceau echilibristică pe balustrade (foto).
Situaţia continuă
Ploile au făcut pagube în tot judeţul. Potrivit comunicatului ABA Crişuri, tot sâmbătă, în urma revărsărilor de pe Valea Topa, drumul comunal DC 196, care leagă localitatea Topa de Sus şi Corbeşti, a devenit pe anumite porţiuni impracticabil. Iar situaţia nu dă semne să se schimbe.
"Deşi avertizarea Cod Galben a fost valabilă până vineri, 5 aprilie 2013, ora 16, râurile Crişul Negru, Crişul Alb şi Barcău rămân în atenţia hidrologilor. Prognozele hidrologice indică faptul că, în următoarele 24 de ore, pe râul Crişul Negru se vor mai înregistra co