Daniel Morar a crezut că rezultatele cuantificabile obţinute în calitatea să de şef al anticorupţiei şi apreciate de Comisia Europeană îl vor proteja de războiul politic intern dintre preşedinte şi majoritatea USL. A crezut probabil că dacă îl legitimează, prin rezultate, lui Traian Băsescu rolul de luptător anticorupţie, acesta nu-l va arunca în arena cu lei a politicii. A crezut, unde a greşit? Războiul procurorilor este rezultatul unei tensiuni între realitate, ceea ce este, ceea ce şi-ar dori să fie susţinătorii USL şi al lui Traian Băsescu şi ceea ce ar trebui să fie un stat de drept. Realitatea este că USL a câştigat 70% din mandatele parlamentare prin vot popular, iar Traian Băsescu, la finalul mandatului prezidenţial, este slăbit de votul a 7 milioane de români care i-au cerut prin referendum demisia. Realitatea politică obligă cele două părţi, preşedintele slab dar totuşi preşedinte şi majoritatea USL, la o înţelegere. Desemnarea procurorilor prin înţelegere este rezultatul pactului de coabitare şi nu cred că aceasta a fost doar între preşedinte şi premier, ci între preşedinte şi majoritatea parlamentara a USL. Dovada: nici PNL şi nici antenele voiculesciene nu au făcut crize de isterie. Al doilea element de tensiune este ce şi-ar dori susţinătorii celor două tabere să fie. Votanţii USL anti-Băsescu şi-ar dori ca acesta să fie scos cu forţa din palatul Cotroceni, iar cei ai lui Traian Băsescu ca el să rămână jucător, adică atât USL cât şi Băsescu să ducă până la ultimele consecinţe politica războiului. Or continuarea politicii războiului ar fi putut pricinui daune mai mari decât înţelegerea, ar fi amplificat criza politică, instabilitatea sistemului de justiţie şi ar fi întărit în exterior impresia că România este un stat eşuat. Al treilea element al tensiunii estenormativ, ceea ce ar trebui să fie un stat de drept. Tensiunea e întreţinută de idealişti, de