Olimpiada naţională de limbă franceză, găzduită de Focşani, s-a încheiat sambătă cu premierea caştigătorilor.
Au fost acordate 36 de premii şi 31 de menţiuni de către MEN, cărora li s-au adăugat alte premii şi menţiuni acordate de sponsori. Bucureşteanca Margherita Farah, care a avut cel mai mare punctaj din concurs, 100 de puncte din tot atatea posibile, va beneficia de o tabără gratuită la Straja, judeţul Prahova, iar patru elevi ai clasei a XI-a vor merge timp de o lună în Franţa pentru perfecţionare. „Punctajele sunt foarte mari, iar partea de eseuri remarcabilă, originală”, a declarat Manuela Anghel, inspector general în cadrul MEN. Aceasta a apreciat organizarea de la Focşani şi a declarat că îi va fi foarte greu oraşului care va preceda municipiului nostru în organizarea competiţiei. Elevii vranceni au obţinut trei menţiuni astfel: Sorina Boldeanu de la Şcoala “Duiliu Zamfirescu” – menţiune specială, Mara Ioana Milea - Liceul “Emil Botta” Adjud – menţiune specială şi Emanuela Teodora Manolache, CNC – menţiune MEN. (M. V.)
Olimpiada naţională de limbă franceză, găzduită de Focşani, s-a încheiat sambătă cu premierea caştigătorilor.
Au fost acordate 36 de premii şi 31 de menţiuni de către MEN, cărora li s-au adăugat alte premii şi menţiuni acordate de sponsori. Bucureşteanca Margherita Farah, care a avut cel mai mare punctaj din concurs, 100 de puncte din tot atatea posibile, va beneficia de o tabără gratuită la Straja, judeţul Prahova, iar patru elevi ai clasei a XI-a vor merge timp de o lună în Franţa pentru perfecţionare. „Punctajele sunt foarte mari, iar partea de eseuri remarcabilă, originală”, a declarat Manuela Anghel, inspector general în cadrul MEN. Aceasta a apreciat organizarea de la Focşani şi a declarat că îi va fi foarte greu oraşului care va preceda municipiului nostru în organizarea competiţiei. Elevii vranceni au obţinut trei men