Prezentarea publică a informaţiilor cu privire la identitatea persoanelor care deţin conturi în paradisuri fiscale în contextul problemelor din Cipru nu este o coincidenţă, acest lucru fiind rezultatul unor eforturi din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene (UE), sunt de părere analiştii. Domniile lor au, însă, opinii divergente cu privire la impactul pe care îl vor avea rezultatele recent publicatei anchete jurnalistice în materie asupra viitorului acestor jurisdicţii. În timp ce Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, consideră că suntem martorii "începutului sfârşitului" pentru paradisurile fiscale, analistul economic Aurelian Dochia şi secretarul Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, se aşteaptă ca persoanele care doresc să ascundă o parte din veniturile pe care le realizează să caute noi moduri pentru a face acest lucru.
* Ionel Blănculescu: "Paradisurile fiscale sunt tumori"
Paradisurile fiscale reprezintă tumori pentru economia mondială, iar procesul de închidere a acestora a început, este de părere Ionel Blănculescu. Domnia sa ne-a declarat: "Paradisurile fiscale sunt tumori, iar acesta este momentul în care sunt izolate şi urmează să fie extirpate. Nu va fi în totalitate, dar este un prim pas important. Cipru a fost şters de pe faţa pământului într-o singură zi, ceea ce înseamnă că, atunci când guvernul mondial decide, are şi capacitatea să le anihileze pe toate. Toate Parchetele din toate ţările se vor autosesiza, lucru ce va începe să se întâmple şi la noi."
În privinţa momentului apariţiei informaţiilor despre cei care apelează la acestea, consilierul primului ministru afirmă: "Nu este o coincidenţă faptul că lista companiilor din paradisurile fiscale a fost dată publicităţii tocmai acum. E un plan concertat de SUA şi Comisia Europeană, şi implici