Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariile, în cădere liberă

Publicat in Salajeanul, luni 8 aprilie 2013 ·

Veşti proaste pentru români. Salariile sunt în scădere, cel puţin asta reiese din datele Institutului Naţional de Statistică.

Într-un comunicat al Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, în luna februarie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.144 lei, cu 0,3 la sută mai mare faţă de luna ianuarie 2013. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.553 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 5 lei. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în ramura intermedieri financiare şi asigurări (3.645 lei), iar cele mai mici în ramura hoteluri şi restaurante (844 lei). În luna februarie 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată. De asemenea, câştigul salarial mediu net a scăzut în luna februarie 2013 ca urmare a acordării în luna ianuarie a primelor ocazionale ori sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) în unele activităţi economice. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net în luna februarie 2013 faţă de luna precedentă s-au înregistrat în ramurile: transport şi depozitare (-4,0 la sută); industria extractivă (-3,8 la sută); distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-1,5 la sută); producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9 la sută). Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (inclusiv premii pentru performanţe deosebite), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte). De as

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 6 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°