Fără măsuri clare care să vină în sprijinul investitorilor, autorităţile române deschid calea unui noul val de insolvenţe, prin reducerea schemei de sprijin în sectorul energiei regenerabile
Reducerea schemei de sprijin în sectorul energiei produse din surse regenerabile se va realiza mai devreme decât se aşteaptă investitorii. Liderii asociaţiilor din domeniu anunţă cu mare vervă sume colosale de trei-patru miliarde de euro care nu vor mai veni în România din cauza modificării regulilor în timpul jocului. În acelaşi timp, producătorii de energie convenţională sunt nevoiţi să-şi vândă marfa la preţuri tot mai reduse.
Consumatorii finali, mai exact populaţia, nu resimt încă în facturi acest lucru, fiind nevoiţi să achite facturi tot mai mari pentru a susţine energia verde.
Cum se poate ieşi dintr-o astfel de situaţie, cu efecte minime atât pentru consumatori, cât şi pentru investitori? Totul rămâne la latitudinea autorităţilor, care au pârghii necesare pentru a menţine sectorul energiei verzi în zona de interes al investitorilor, cel puţin aşa susţine unul dintre cei mai vechi oameni din sistem, fost director Conel și Electrica SA, Silviu-Lucian Boghiu. El recunoaşte faptul că boomul din eoliene pune în dificultate centralele care funcţionează pe cărbune sau pe gaz. Mai mult, Boghiu, în prezent preşedinte Enol, unul dintre furnizorii mari de energie, spune că statul nu a reuşit să câştige foarte mult din miliardele investite în energie verde. „Tocmai din lipsă de predictibilitate, nu se ştie câte parcuri vor fi. O proiecţie în timp ar fi ajutat, probabil, ca în România să se construiască şi producători de turbine sau de solare“, spune Boghiu.
În Germania, termenul de amortizare este de 15-20 de ani, la noi de 7 ani
Legislaţia privind reducerea schemei de sprijin este aproape definitivată; Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţi