Profesorul de istorie Pavel Petrea, din satul Miron Costin, a organizat primul simpozion “Miron Costin – file de istorie”.
Profesorul de istorie Pavel Petrea, din satul Miron Costin, comuna Trifești, dedicat profesiei și implicat în viața comunității, și-a propus să așeze localitatea în care își desfășoară activitatea pe harta culturală a țării.
Într-o încercare de valorificare a istoriei locale, profesorul Petrea a organizat vineri, 5 aprilie, prima ediție a simpozionului “Miron Costin – file de istorie”. “Pe trepte de hrisov și de cronică, întâlnim, începând cu veacul al XVII-lea, neamul Costinilor, o familie din rândul noii boierimi, ai cărei membri au urcat cele mai înalte ranguri în societatea românească. Această familie ni se înfățișează ca o piramidă în vârful căreia personalitatea lui Miron Costin, oșteanul, diplomatul, dregătorul, cărturarul și patriotul, strălucește precum o nestinsă făclie”, își argumentează demersul profesorul Petrea.
Organizat pe două secțiuni, simpozionul a dat posibilitatea profesorilor de istorie să susțină comunicări legate de aspecte inedite din viața și activitatea cărturarului Miron Costin, iar elevilor să-i cinstească memoria. “Un argument în plus este faptul că așezarea principală a Costinilor a fost la Bărboși, astăzi sat dispărut (pe teritoriul comunei Trifești), iar rămășițele pământești a doi dintre Costini, Vasile și Miron, s-au aflat îngropate în biserica de la Brănișteni, azi satul Miron Costin”, a precizat profesorul Petrea.
Conștiința noii generații, ancorată în istoria locală
Simpozionul s-a bucurat de prezența profesorului doctor Vasile Ursachi, preotului protopop Florin Aurel Țuscanu, profesorului Mihai Andone, a autorităților locale, dar și a foștilor și actualilor profesori ai Școlii gimnaziale din satul Miron Costin.
“În anul 1887, eruditul V. A. Urechia a