În ultimele şedinţe s-a conturat o tendinţă de depreciere lentă a leului în faţa euro, evoluţie determinată de situaţia din zona euro, unde Cipru se confruntă cu o criză financiară iar Italia cu una politică, în timp ce Slovenia se pregăteşte să solicite un ajutor financiar. Săptămâna a debutat cu o uşoară apreciere a leului, cursul coborând la 4,4143 lei, pentru ca apoi tendinţa să fie una de depreciere constantă, joi media urcând la 4,4281 lei, nivel apropiat de maximul de 4,4286 lei al primelor luni din acest an, atins în 22 martie. Vineri, media euro a coborât la 4,4211 lei, într-o şedinţă în care volumele de transfer au fost reduse, asemănător cu celelalte zile. Piaţa s-a deschis la 4,4170 – 4,42, după care euro au trecut de 4,42 lei, pentru ca la închidere cotaţiile să coboare la 4,41 – 4,4140 lei, după ce în şedinţa precedentă acestea urcaseră până la un maxim de 4,4320 lei. În perioada următoare, leul va fi apărat în continuare de nivelul ridicat al dobânzii de politică monetară, care este de 5,25%, ce va menţine atractivitatea obligaţiunilor de stat, după ce statele din zona emergentă au redus dobânzile la minime istorice, în încercarea lor de a stimula propriile economii, aflate în recesiune. În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru iunie la 4,46 – 4,4799 lei iar pentru septembrie la 4,48 lei. Cursul dolarului american a atins joi un nou maxim pentru 2013, faţă de data de 12 decembrie, când media a fost de 3,4790 lei, la 3,4597 lei, pentru ca la finele săptămânii să scadă la 3,4215 lei. Francul elveţian a crescut, în aceeaşi zi, la 3,6405, cel mai ridicat nivel începând cu 9 ianuarie, pentru ca vineri să coboare la 3,6374 lei. Perechea euro/dolar a avut o tendinţă ascendentă, ea urcând de la 1,2746 dolari, minimul său începând cu 21 noiembrie trecut, la 1,3039 dolari, la finele ei, piaţa americană închizând la 1,3021 dolari. Apreci