Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACĂU. Băcăuanii sunt printre cei mai "cinstiţi" locuitori din România. Pe ce loc s-a clasat judeţul în topul regiunilor cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

Băcăuanii sunt printre cei mai "cinstiţi" locuitori din România, rata criminalităţii din judeţ fiind de două ori mai mică decât media naţională, respectiv a patra cea mai scăzută din ţară. Pe de altă parte însă, locuitorii din Bacău trăiesc, în medie, cu un an mai puţin decât românii din alte regiuni, judeţul având una dintre cele mai mici speranţe de viaţă din ţară.

Judeţul Bacău s-a clasat pe locul 23 în topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, clasament realizat de gândul pe baza unor punctaje acordate în funcţie de şapte indicatori socio-economici relevanţi.

Mai exact, s-a luat în considerare rata şomajului, salariul mediu net, suprafaţa spaţiilor verzi din localităţi, rata criminalităţii, procentul gospodăriilor conectate la reţeaua de canalizare, contribuţia locuitorilor la economia locală (PIB pe cap de locuitor) şi speranţa de viaţă.

Cu doar 129 de persoane condamnate la 100.000 de locuitori, judeţul Bacău ocupă locul patru în topul privind cea mai mică rată a criminalităţii din România, după Ilfov, Vâlcea şi Buzău, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info

Un alt indicator care a tras în jos media judeţului este procentul locuinţelor conectate la reţeaua de canalizare, circa 54,1%, precum şi la productivitatea locuitorilor, respectiv contribuţia fiecărui băcăuan la economia locală.

În judeţul Bacău, indicatorul PIB pe cap de locuitor este de numai 4.626 de euro, cu 32% sub media naţională de 6.826 de euro.

Un aport semnificativ la economia locală îl au două dintre cele mai mari companii de drumuri din România, respectiv Spedition UMB şi Tehnostrade, firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului”.

Împreună, cele două companii au avut în 2011 afaceri de peste 321 de milioane de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor NEGRESCU, mesaj de Ziua Europei: „Europa nu este un dat, ci o alegere suverană”

Gandul acum 27 minute
Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarul Victor Negrescu a transmis un mesaj de reafirmare a angajamentului României față de valorile europene. Totodată, el a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană este o alegere care trebuie asumată și apă

Un gigant tehnologic concediază 10.000 de angajați: anunță costuri de restructurare de 900 de milioane de dolari

Adevarul acum o ora
O importantă companie de electronice a anunţat vineri, 9 mai, că va concedia 10.000 de angajaţi. Sunt estimate costuri de restructurare de aproape 900 de milioane de dolari în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne.

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 25 minute
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 3 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum o ora
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Spațiul aerian al Pakistanului rămâne închis pentru următoarele 24 de ore

Mediafax acum o ora
Restricția se aplică „pentru toate tipurile de zboruri” și va continua până duminică la ora 12:00, potrivit AFP. Decizia vine ca răspuns direct la operațiunile militare indiene care au vizat mai multe instalații strategice ale forțelor aeriene pakis

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 4 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

13°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

16°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°