Florin Cioabă, autointitulat rege al țiganilor de pretutindeni, a fost ales luni, 8 aprilie, în cea dea doua zi a Congresului Internaţional al Rromilor de la Sibiu, preşedinte al Uniunii Internaţionale a Rromilor (IRU).
Din cei 36 de participanți la vot, 30 i-au oferit votul lui Florin Cioabă, trei s-au abținut și trei participanţi au votat pentru contracandidatul polonez al lui Cioabă, Roman Chojnaki.
Astffel, cu 30 de voturi pentru, Florin Cioabă a primit de la fostul președinte IRU, Stanilav Stankiewicz ștampila IRU și documentul care reglementează statutul președintelui IRU.
”Doresc ca, în primul rând, să mulțumesc tuturor celor care mi-au dat votul. Este o onoare și o cinste pentru mine să preiau această funcție. Este o perioadă în care națiunea mea este discriminată, există rasism, există sărăcie, există dispreț față de romi. Voi încerca în aceaști patru ani de zile să lupt pentru toate aceste lucruri, pentru a ridica din nou națiunea mea la starea la care era: o națiune de oameni cinstiți, oameni care își văd de treabă, oameni care au o tradiție, o cultură, o limbă proprie, o națiune care își caută încă destinul. Aș vrea ca Dumnezeu să mă ajute și să îmi dea putere să fac toate aceste lucruri”, a declarat Florin Cioabă după învestirea sa în funcția de președinte IRU.
Florin Tănase Cioabă s-a născut la data de 17 noiembrie 1954 în orașul Târgu Cărbunești, fiind fiul lui Ion Cioabă, bulibașă al romilor din România, care s-a autoproclamat în anul 1992 ca “rege internațional al tiganilor”. S-a mutat împreună cu tatăl său în Sibiu în anul 1963 și s-a căsătorit conform tradițiilor țigănești la vârsta de 14 ani, cu Marica. După moartea tatălui, Ion Cioabă, la data de 23 februarie 1997, în urma unui infarct miocardic, Florin Cioabă, a fost moștenit titlul de „rege al tiganilor de pretutindeni”.
Data de 8