Ministrul mediului Rovana Plumb spune că ministerul doreşte schimbarea numelui programului „Rabla“ deoarece are în vedere acordarea unor bonusuri suplimentare în cadrul noului program pentru înnoirea parcului auto în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.
Rovana Plumb a spus sâmbătă într-o conferinţă de presă la Alba Iulia că noul program de înnoire a parcului auto va intra în vigoare şi implementare din 15 aprilie.
Conform ministrului, tichetul valoric va avea un cuantum de 1.500 de euro şi va fi unul singur de persoană.
„Suntem acum în analiză în ceea ce priveşte definirea clară a numărului de tichete pe care le vom emite. Va fi o singură emitere în acest an. De asemenea, luăm în calcul toate modalităţile, în aşa fel încât să nu se mai întâmple perturbări ale procedurii, cum am constatat anul trecut, astfel încât să nu avem nici la nivelul operatorilor din program, dar nici la nivelul cetăţenilor vreo nemulţumire pentru modul în care se derulează programul. Va fi totul transparent şi în orice moment veţi putea accesa şi veţi avea acces la modul în care se derulează programul pe tot parcursul lui. Mai mult decât atât, în acest moment nu am ce să comunic, pentru că abia luni vom avea o întâlnire cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, în aşa fel încât să definim anumite criterii clare pentru a evita orice fel de nemulţumiri din partea actorilor implicaţi în program“, a spus Rovana Plumb.
Potrivit ministrului mediului, noul program nu se va mai numi «Rabla» deoarece ministerul are în vedere acordarea unor bonusuri suplimentare.
„Programul nu se va mai numi «Rabla». Avem în vedere acordarea unor bonusuri suplimentare, dar vi le vom comunica la vremea respectivă. În afară de bonusul pe care l-am luat în calcul la achiziţionarea unei maşini electrice, de 2.500 de euro pe maşină achiziţionată, atât persoa